Ideea că roboții ar putea lăsa oamenii fără locuri de muncă este vehiculată de ceva timp, iar o firmă niponă din domeniul asigurărilor a luat o decizie care ar putea alimenta îngrijorările celor care privesc cu scepticism avansul incredibil al tehnologiei. Compania din domeniul asigurărilor Fukoku Mutual Life va înlocui, chiar de luna aceasta, angajații care se ocupă de calcularea despăgubirilor cu roboți, informează The Guardian.